Review Sampon Garnier Fructis Vita Boost

Cei de la Garnier au avut o campanie foarte interesantă în social media pentru produsele din această gamă, lăudându-se că au scos o gamă de produse de reparare, care fac minuni. Am aşteptat cu nerăbdare apariţia acestora în magazine şi mi-am cumpărat şamponul pentru păr normal/gras. Nu am găsit şi balsamul, dar l-am cumpărat ulterior. Azi vreau să vă povestesc despre experienţa mea cu acest şampon.

Producătorii susţin că este un şampon cu vitamine, fortifiant, care repară vârfurile despicate şi redă strălucirea părului. Acum, cred că ştie toată lumea că vârfurile despicate se pot repara într-un singur mod: cu foarfeca. Dar, i-am dat o şansă, că doar trebuie să mai experimentăm şi noi.

Şamponul are un miros plăcut, face multă spumă, curăţă bine şi lasă părul destul de moale şi de simplu de pieptănat. Din păcate, nu am vârfuri despicate ca să vă povestesc dacă are vreun efect sau nu. Problema mea cu acest şampon este că după utilizare am avut mâncărimi de scalp încă de la prima utilizare. La a doua utilizare a apărut şi mătreaţa, ceea ce mi se întâmplă foarte rar şi doar dacă şamponul utilizat este extrem de nepotrivit pentru mine. La a treia utilizate, senzaţia de mâncărime a scalpului s-a acutizat, aşa că am renunţat să îl mai folosesc şi a 4 a oară.

Concluzie: şamponul m-a dezamăgit profund şi am renunţat să îl mai folosesc. O să arunc cam 3/4 din sticlă şi asta e. Bineînţeles, nu îl voi mai cumpăra. Încă o dată am reuşit să mă conving că eu şi produsele Garnier nu ne împăcăm deloc.

Labels: