Acesta este ultimul articol din
seria celor dedicate Spring SuperBlog 2014 în care actriţa principală am fost,
cea din fiecare zi cu bune şi cu rele, cu zâmbete şi cu dezamăgiri.
A fost prima mea participare la
un astfel de concurs, pentru că abia am început de câteva luni să mă ţin mai
mult de blog. Nu am ţintit spre nu ştiu ce premii pentru că în niciun caz nu am
talent la scris precum un
blogger partener
ca Nebuloasa sau precum un
câştigător al
SuperBlog, ca Robintel,
pe care îi citesc şi în ziua de azi, ci eu pur şi simplu am vrut să vă dacă pot
să scriu atât de multe articole într-un timp atât de scurt. Dacă reuşesc să
îmbin munca la birou şi blogul. Câteodată mi-a ieşit bine, câteodată nu mi-a
ieşit atât de bine. Am avut momente în care trebuia numai să mă uit rapid pe
enunţul probei şi să ştiu deja despre ce trebuie să scriu, iar literele se
aşterneau cuminţi una după alta pe coala albă, dar am avut şi momente în care
mi-am stors efectiv creierul şi îmi venea să urlu de draci căci nu aveam nici
cea mai vagă idee despre cum aş putea să abordez subiectul. De asta nu o devin
niciodată ambasadoare a Editurii ALL, pentru că unele articole efectiv nu ies,
oricât m-aş strădui.
Partea bună este că am încercat
eu pentru mine, partea proastă e uneori mă macină ideea de a şti cum sunt
acordate punctele şi cred că nu numai eu îmi pun întrebarea asta. Da, recunosc
cu mâna pe inimă că sunt posturi scrise foarte bine care au luat punctajul
maxim pe merit, dar la fel de bine se vede cu ochiul liber că sunt posturi...
nici nu ştiu cum să le zic ca să nu jicnesc pe nimeni, care au primit punctele
maxime pentru nimic.
Ei, dar nu e bai dragii mei, nu
sper să ajung eu vreodată în topul
zelist. Nu scriu pe blog pentru faimă sau
pentru că din asta îmi câştig existenţa, scriu pe blog pentru că pur şi simplu
POT.
Articol scris pentru Spring SuperBlog 2014
Labels: Reclama
