Review vopsea de par Nectra Color Schwarzkopf


După dezamăgirea mare care a fost Garnier Olia, despre care v-am scris aici, sâmbătă seara am încercat vopseaua de păr Nectra Color de la Schwarzkopf. A fost dragoste la prima vedere, pardon la prima aplicare. În cutie am găsit dispozitivul de aplicare cu loţiunea fixatoare, tubul de vopsea, balsamul de păr şi mănuşile. Un minus pentru mine ar fi modul de ambalare al balsamului, sub formă de plic, se deschide foarte greu cu mâinile ude, dar, de data aceasta, l-am deschis înainte să încep spălarea. În general, aş prefera acele tuburi de plastic cu dop, pentru că se închid şi se deschid foarte simplu. Spre deosebire de Garnier Olia (balsamul ajunge pentru 2 aplicări - dar tot degeaba), la Nectra Color balsamul ajunge pentru o singură aplicare şi chiar dacă ar ajunge pentru 2 aplicări, nu se poate reînchide.

  

Bineînţeles, am folosit metoda cu buretele de vase, despre care vă spuneam aici, pentru că m-am vopsit singură. Aşa că vă spun cu mâna pe inimă că este singura vopsea, dintre cele multe pe care le-am folosit de-a lungul timpului, care miroase foarte frumos, a flori, şi nu a chimicale. A fost prima vopsea cu care nu m-am înecat de miros şi prima pe care am putut să o aplica foarte bine şi pe partea din spate a părului, cu capul în jos şi cu tot părul în faţă, pentru că nu are niciun miros chimic. Nu m-a usturat deloc scalpul, fapt destul de nou pentru mine, vopseaua cremă nu s-a întins deloc şi la spălare s-a dus destul de uşor de pe zonele unde am trecut eu de linia părului, că, fiind cam chioară chiar şi cu ochelarii pe ochi, vă imaginaţi că fără ei nu prea pot nimeri chiar bine.

Cireaşa de pe tort a fost balsamul, care mi-a lăsat părul moale şi neîncălcit, a doua zi fiind chiar simplu de pieptănat, fără a folosi deloc balsamul meu pentru descurcare. Culoarea este frumoasă, părul este strălucitor. Nu puteam să obţin culoarea de pe cutie, deoarece am părul şaten închis şi nu îl decolorez niciodată, ci aplic vopseaua pe părul meu şi iese mult mai închisă decât pe cutie.

Concluzie: voi recumpăra Nectra Color de la Schwarzkopf, această vopsea de păr urcând în topul preferinţelor mele pe locul 1.



Labels: